Natura Vindecătoare

Ce efecte are alcoolul asupra creierului?

Dificultatea de a merge pe jos, vederea incetosata, vorbirea ingreunata, timpul de reactie incetinit, memorie insuficienta: in mod clar, alcoolul afecteaza creierul. Unele dintre aceste deficiente sunt detectabile dupa numai una sau doua bauturi si se rezolva rapid atunci cand va opriti din consumat alcool. Pe de alta parte, o persoana care bea foarte mult pe o perioada lunga de timp poate avea deficite cerebrale persistente.
Consumul de alcool poate avea efecte extinse si de mare amploare asupra creierului, de la simple “alunecari” ale memoriei pana la conditii permanente si debilitante care necesita ingrijire pe tot parcursul vietii. Chiar si consumul moderat de alcool duce la o insuficienta pe termen scurt, dupa cum demonstreaza cercetarile ample despre impactul consumului de alcool asupra concentrarii.
Un numar de factori influenteaza modul si in ce masura afecteaza alcoolul creierul:
» cat de mult si cat de des consuma persoana alcool;
» varsta la care el sau ea  a inceput sa bea si cat timp a baut;
» varsta persoanei, nivelul de educatie, sexul, fundalul genetic si istoria familiala a alcoolismului;
» starea sa generala de sanatate.
Asemenea tuturor activitatilor placute, in timpul consumului acut de alcool se produce o crestere a nivelului de dopamina in anumite regiuni cheie ale creierului, acest efect jucand un rol important in continuarea consumului de alcool, a dorintei de a consuma alcool si a recidivelor frecvente. Modificarile de la nivelul cailor de transmitere nervoasa in care este implicata dopamina va duce la o crestere a activitatii hormonilor „de stres” (cortisol si hormonul adrenocorticotrop – ACTH) in timpul intoxicatiei si al sevrajului cu alcool.
Se pare ca aceste modificari sunt responsabile de sentimentele de multumire din timpul intoxicatiei cu alcool, cat si de simptomele depresive care insotesc reducerea concentratiei de alcool de la nivelul organismului.
Alcoolul este asociat cu o serie de modificari cognitive, cum ar fi pierderea inhibitiilor, gandirea confuza si luarea unor decizii proaste.
Spre deosebire de consumatorii ocazionali sau moderati, o persoana care bea foarte mult pe o perioada lunga de timp poate dezvolta deficiente in functionarea creierului. Cu alte cuvinte, problemele cognitive nu mai apar in momentul consumului de alcool, ci din cauza leziunilor cerebrale cauzate de acesta. Pe scurt, abuzul de alcool pe termen lung poate avea un impact negativ asupra creierului astfel incat, chiar si atunci cand nu mai consuma alcool, problemele cognitive persista.

Potrivit cercetatorilor, cei mai multi consumatori de alcool pe termen lung vor avea o insuficienta usoara pana la moderata a functionarii intelectuale, precum si diminuarea dimensiunii creierului. Cele mai frecvente deficiente se refera la abilitatea de a percepe si a-si aminti localizarea obiectelor.
In plus, exista numeroase tulburari cerebrale asociate cu abuzul cronic al alcoolului. De exemplu, cercetarile sustin ca pana la 80% dintre consumatorii cronici de alcool au un deficit de tiamina, iar unii vor avea o tulburare grava a creierului, cunoscuta sub numele de  de sindrom Wernicke-Korsakoff (WKS). Simptomele WKS includ confuzie, paralizia nervilor oculari, distrugerea coordonarii musculare si probleme persistente cu capacitatea de memorie si invatare.
O alta problema des intalnita este tulburarea somnului care poate aparea chiar si dupa numai 2 pahare de vin sau o halba de bere. Desi consumul de alcool va induce starea de somn ajutand un consumator de alcool sa adoarma rapid, somnul acestuia va fi perturbat pe parcursul intregii nopti. Perioadele de somn sunt perturbate, timpul petrecut in perioada REM (rapid eye movement) si in cea a somnului profund sunt mult reduse. Alcoolul relaxeaza muschii de la nivelul faringelui ceea ce va conduce la sforait si va exacerba apneea din timpul somnului (apneea in timpul somnului este prezenta la aproximativ 75% dintre consumatorii de alcool de sex masculin cu varsta de peste 60 de ani). Cosmarurile fac parte dintre tulburarile de somn frecvent intalnite la consumatorii cronici de alcool pe parcursul noptii.
Din fericire, anumite tipuri de insuficienta cognitiva pot fi inversate prin abstinenta de la alcool. Studiile arata ca cei care au suferit recent o detoxificare medicala prezinta o usoara, dar semnificativa imbunatatire a anumitor abilitati cognitive, in special cele legate de memorie. In plus, cercetarile arata ca volumul creierului poate creste odata cu abstinenta.
Nu doar pierdeti din capacitatile intelectuale. De la creier, pleaca vase de sange catre sinusuri. Aceastea stau in tensiune, daca se constata micsorari ale dimensiunii creierului. Ce semnificatie au aceste detalii anatomice?
“Un traumatism minor poate sa ii produca o sangerare. Creierul, neputand sa expansioneze pana la marginea cutiei craniene, creaza niste spatii in care sangele se poate acumula”, a spus dr. Corneliu Toader, medic primar neurochirurg.
Aceasta este o urgenta medicala. Consumul cronic de alcool face ca creierul unui adult de 50 de ani sa arate ca al unui varstnic de 80.
Sursa: https://pubs.niaaa.nih.gov/publications/aa63/aa63.htm; https://americanaddictioncenters.org/alcoholism-treatment/mental-effects/

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *