Drobul de pui, o rețetă simplă, gustoasă și potrivită pentru masa de Paște, este un preparat ce se remarcă printr-un gust echilibrat, textură fragedă și o combinație reușită de ingrediente ușor de găsit.
De ce drobul de pui este o alegere delicioasă
Dacă ți se pare că drobul tradițional de miel e prea greu sau pur și simplu nu îți place gustul specific, drobul de pui este preparatul perfect ca aperitiv pentru masa de Paște. În plus, rețetele de drob de pui capată din ce în ce mai multă popularitate.
Este o variantă mai ușoară, mai accesibilă și mai proteică a clasicului drob de miel. Cu ingredientele corecte, obții aceeași textură și aromă ca la drobul clasic. În plus, cei care nu consumă organe vor avea un aperitiv delicios.
Drobul de pui are și mai puține calorii decât cel de miel. Este plin de proteine datorită cărnii slabe de pui și a ouălor. Neavând un gust și un miros puternic, precum drobul de miel, această variantă ar putea fi chiar și pe placul copiilor, care îl pot servi cu puțin ketchup.
Poți pregăti drobul de pui incluzând legume precum morcovi sau dovlecei, ciuperci sau vinete. Ca adaosuri, poți pune cașcaval ras, mărar, pătrunjel sau alte verdețuri delicioase.
Ingrediente pentru drobul de pui
• 500 g piept de pui dezosat
• 5 ouă
• 1–2 legături ceapă verde
• 1 legătură usturoi verde
• 1–2 legături pătrunjel
• 1–2 legături mărar
• 12 măsline verzi
• 30 g unt
• sare
• piper alb
• 1 lingură de pesmet fin
Cum se prepară drobul de pui
Pentru început, pune la fiert pieptul de pui cu o linguriță de sare. Așteaptă sa se facă spumă la suprafață și scoate-o deoparte. Când puiul s-a fiert, scoate-l și lasă-l deoparte să se răcească. După ce s-a răcit, toacă-l mărunt și adaugă verdeața și cele 5 ouă.
Adaugă condimentele preferate: sare, piper, boia dulce, usturoi granulat, cimbru, etc.
Ia o formă de chec, unge-o cu unt și adaugă jumătate de compoziție. Adaugă măsline verzi pe lung și apoi adaugă și restul compoziției. Tasează bine cu o lingură și presară deasupra pesmet fin. Poți adăuga și parmezan, pentru gust.
Lasă totul la cuptorul preîncins la 180 de grade pentru aproximativ 30 de minute. Este gata când suprafața s-a rumenit. Lasă-l la răcit în tavă și apoi scoate-l și feliază-l. Poți adăuga morcov ras, boabe de porumb, măsline negre, ardei gras roșu și ceapă roșie tocată, pe lângă pui. Poți da toate legumele prin robotul de bucătărie astfel încât să iasă o pastă fină, pentru ca textura drobului să se mențină fermă.
Pentru o variantă mai gustoasă, călește ceapa și usturoiul verde într-o lingură de unt și presară deasupra drobului brânză cheddar. Vei obține un drob de pui delicios, cu o crustă aurie și o savoare deosebită.
Sfaturi utile pentru rețeta de drob de pui
Folosește un robot de bucătărie pentru a mărunți puiul și legumele, astfel încât textura drobului să fie fină și să se poată felia frumos. Dacă tai puiul în cubulețe prea mari, drobul s-ar putea destrăma atunci când încerci să îl tai, cu toate că s-a răcit.
Pentru o variantă mai gustoasă (dar cu mai multe grăsimi), prăjește puiul în tigaie, în loc să îl fierbi, apoi fărâmițează-l cu ajutorului unui robot de bucătărie. Îl poți ține la marinat peste noapte în sos picant, zeamă de lămâie și puțin ulei de măsline.
Alternativ, poți folosi pulpe de pui dezosate, pentru un drob mai suculent, cu o aromă mai bună. Adesea, pieptul de pui poate fi fad, așa că dacă nu pui suficiente condimente, ar putea să fie lipsit de gust și uscat.
Dacă îți plac organele de pui, adaugă pipote, inimi și ficat de pui în compoziția pentru drob. Vor oferi o textură asemănătoare drobului de miel, pentru cei care vor o variantă mai ușoară a acestuia.
Cum să obții un drob de pui suculent și gustos
Dacă vrei să obții un drob de pui suculent și gustos, folosește un amestec de carne – de exemplu piept de pui și pulpe dezosate. Pulpele sunt mai grase și oferă acea textură fragedă care lipsește uneori din drobul făcut doar din piept.
Dacă vrei un gust mai apropiat de drobul clasic, poți adăuga o cantitate mică de ficăței de pui (200-300 g) alături de carnea tocată. Dacă preferi un gust mai lejer, poți să-i excluzi complet – drobul va fi tot gustos, dar mai ușor de digerat.
O altă idee este să folosești din zeama în care ai fiert pieptul pui în compoziția de drob, pentru a obține un preparat suculent. Adaugă ceapă normală și căței de usturoi călite în unt sau puțin ulei pentru aromă suplimentară și textură mai umedă și moale.
Dacă vrei un drob mai pufos, adaugă o felie sau două de pâine înmuiată în lapte și bine stoarsă. Dacă vrei o compoziție mai umedă, adaugă puțină smântână sau smântână lichidă. Vei obține un gust bogat și o textură care va face drobul suculent. Un alt truc este să coci drobul într-o tavă unsă cu ulei sau unt. Nu uita să presari pesmet pentru o crustă aurie delicioasă.
Niciun comentariu