4 nuci sunt de departe o alternativă mult mai bună pentru ronţăitul dintre mese de biscuiţi, covrigei sau sticksuri. Sunt mai hrănitoare, energizante şi ne protejează sănătatea în multe feluri.
De foarte multe ori, alimentele simple sunt şi cele mai bune. Acesta este cu siguranţă cazul nucilor, în care natura a pus proteine (15 g/100 g), grăsimi sănătoase (60 g), fibre (2,4 g), antioxidanţi, precum şi multe vitamine (A, B, C, E şi P) şi minerale (sodiu, potasiu, calciu, magneziu, fosfor, sulf, fier, cupru, zinc şi iod).
Dintre cele mai cunoscute proprietăţi ale nucilor, cea mai populară este aceea pe care o are asupra funcţiilor cerebrale. Nu este o coincidență faptul că nucile seamănă cu un creier. Acizii graşi din compoziţia lor îmbunătăţesc memoria şi au un efect sedativ, reducând în mod evident stresul. Ameliorează stările depresive şi instalează o stare de linişte şi relaxare.
1. Previn apariţia accidentului vascular cerebral
Atunci când sunt consumate, într-o cantitate de 4 pe zi, nucile previn apariţia accidentului vascular cerebral, arată un studiu realizat de cercetătorii americani de la Barcelona’s Hospital Clinico.
2. Reduc riscul de diabet de tip 2
Probabilitatea de a face diabet zaharat scade cu 30% la persoanele care consuma cel puţin 30 g nuci pe zi, de 5 ori pe săptămână. Grăsimile mono şi polinesaturate ameliorează sensibilitatea la insulină.
3. Menţin ochii sănătoşi
Un consum bogat de nuci, asigură oftalmologii americani la Brigham Young University, împiedică distrugerea fotoreceptoarelor, cele mai importante celule ale retinei, reducând semnificativ riscul de a dezvolta AMD (degenerarea maculară provocată de îmbătrânire).
4. Tratează tulburările de ritm cardiac
Efectul benefic este datorat prezenţei acidului alfa linoleic în compoziţia lor. Grăsimile protectoare din nuci înlătură efectele grăsimilor saturate din alimentaţie.
5. Ameliorează bolile de stomac şi intestine: ulcere, dispepsii, iritaţii, pirozis, diaree, constipaţie.
6. Reglează funcţiile endocrine
Nucile sunt utile în caz de tulburări ale hipofizei şi insuficienţă suprarenală, tulburări de ciclu menstrual, dar şi la menopauză.
7. Protejează sănătatea oaselor şi a dinţilor datorită conţinutului bogat de fosfor.
8. Combat cancerul de prostată
Cercetătorii de la University of California din Davis au descoperit că nucile reduc nivelul factorului de creştere de tip insulinic 1 (IGF-1), care are un rol în declanşarea cancerului la prostată.
9. Feresc femeile de cancerul mamar
Cercetătorii de la Universitatea Harvard au constatat că un consum regulat de nuci – două sau mai multe porţii pe săptămână -, scade riscul de cancer la sân cu până la 36%, datorită acizilor grași omega-3, antioxidanților și fitosterolului.
10. Cresc fertilitatea bărbaţilor
Cercetătorii americani de la Universitatea din California au constatat că nucile, consumate des, cresc considerabil atât cantitatea, cât şi calitatea spermei.
Niciun comentariu