Menopauza este o etapa fireasca in viata oricarei femei, ce marcheaza sfarsitul perioadei de fertilitate, in care aceasta poate procrea. Varsta de la care apare menopauza difera de la caz la caz, insa in medie aceasta se instaleaza in jurul varstei de 50 de ani. In aceasta perioada, in organism au loc o serie de modificari care genereaza simptome nu tocmai placute, asociate in mare parte scaderii nivelului de estrogen – principalul hormon sexual feminin.
Un remediu natural impotriva acestor simptome il constituie alimentele bogate in estrogen, pe care vi le vom prezenta pe parcursul acestui articol.
De se sunt recomandate in menopauza alimentele bogate in estrogen
Estrogenul este un hormon secretat preponderent la nivelul ovarelor, a carui productie scade pe masura ce se apropie menopauza. Acesta determina dezvoltarea caracteristicilor sexuale feminine, regleaza ciclul menstrual si contribuie la dezvoltarea sarcinii, insa este implicat si in alte functii esentiale la nivelul organismului. Odata cu scaderea nivelului de estrogen in perioada menopauzei, se creeaza un dezechilibru hormonal care genereaza simptome neplacute cum ar fi bufeurile, schimbarile de dispozitie, tulburarile de somn, sensibilitatea crescuta la nivelul sanilor si uscaciunea vaginala. De multe ori, acestea se manifesta pe parcursul catorva ani, provocand disconfort si afectand calitatea vietii.
Alimentatia poate avea un rol important in ameliorarea acestor simptome, prin introducerea in dieta a unor alimente bogate in estrogen, care au darul de a restabili intr-o oarecare masura echilibrul hormonal. Alimentele bogate in estrogen contribuie astfel la ameliorarea simptomelor neplacute asociate cu menopauza si constituie o alternativa naturala la terapia de substitutie hormonala, ce presupune administrarea de hormoni sintetici, care actioneaza precum cei produsi de organism. In acelasi timp, consumul de alimente bogate in estrogen in perioada menopauzei previne aparitia unor afectiuni asociate acesteia, cum ar fi osteoporoza, bolile cardiovasculare sau diabetul zaharat de tip 2. Nu in ultimul rand, perioada menopauzei poate genera si stari psihice negative, astfel ca alimentele bogate in estrogen pot preveni in acest caz si tulburarile de anxietate sau depresia.
Ce contin, de fapt, alimentele bogate in estrogen
Dupa cum am precizat, estrogenul este un hormon feminin secretat in special la nivelul ovarelor, asa ca probabil va intrebati cum ajunge acesta in alimente. In realitate, alimentele bogate in estrogen nu contin acest hormon in stare naturala, asa cum este secretat de organismul feminin, ci compusi chimici de origine vegetala care imita efectele estrogenului. Asadar, alimentele bogate in estrogen contin de fapt fitoestrogeni, adica acei compusi naturali ce interactioneaza cu receptorii estrogenici din organism, generand efecte similare celor asociate hormonului natural.
Noi le vom spune in continuare „alimente bogate in estrogen” pentru ca acesta este termenul impamantenit in limbajul uzual, iar continutul acestui material poate fi astfel mai usor accesat si inteles.
Care sunt cele mai cunoscute alimente bogate in estrogen
Alimentele bogate in estrogen sunt de origine vegetala, ceea ce constituie un avantaj intrucat vin „la pachet” cu o doza importanta de vitamine, minerale si substante antioxidante care confera o importanta sustinere organismului, intr-o astfel de perioada oarecum dificila.
Leguminoasele
Toate leguminoasele pot fi considerate alimente bogate in estrogen intrucat contin in cantitati variabile izoflavone, care sunt o categorie de fitoestrogeni specifici acestor plante. De departe, produsele din soia sunt alimente bogate in estrogen care trebuie mentionate in primul rand, intrucat contin cele mai mari cantitati de izoflavone. Mai exact, 100 de grame de boabe de soia contin intre 100 si 300 de miligrame de izoflavone, in functie de soiul analizat. Lista de alimente bogate in estrogen din categoria leguminoaselor este completata de naut, linte, mazare si fasole, care contin insa cantitati mult mai mici de izoflavone, in comparatie cu soia.
Nucile si semintele
O alta categorie bine reprezentata de alimente bogate in estrogen o reprezinta nucile si semintele, care contin cu preponderenta un alt tip de fitoestrogeni numiti lingani. Acestia sunt compusi polifenolici care se comporta in mod similar estrogenului, iar in acelasi timp imbunatatesc digestia si contribuie la reducerea nivelului de colesterol rau (colesterol LDL) din sange.
Din aceasta categorie se remarca semintele de in, care sunt cunoscute de mult ca alimente bogate in estrogen, cu mentiunea ca este de preferat ca acestea sa fie consumate macinate, pentru ca astfel substantele pe care le contin sunt mai bine absorbite in organism.
Si semintele de susan sunt considerate alimente bogate in estrogen, iar din cealalta categorie putem mentiona fisticul, migdalele si nucile.
Fructele si legumele
La numeroasele calitati atribuite fructelor si legumelor putem adauga si faptul ca multe dintre ele sunt si alimente bogate in estrogen. E adevarat ca nu se pot compara cu leguminoasele si semintele, insa contin anumite cantitati de fitoestrogeni care contribuie la ameliorarea simptomelor specifice menopauzei si la prevenirea bolilor asociate. Dintre alimentele bogate in estrogen din aceasta categorie amintim merele, perele, rodiile, murele, prunele, morcovii si varza.
Cat de eficiente sunt alimentele bogate in estrogen
Oricat de multi fitoestrogeni ar contine alimentele bogate in estrogen, acestia nu pot influenta evolutia fireasca a organismului oprind schimbarile care au loc in timpul menopauzei. Nici alimentele bogate in estrogen, nici terapiile de substitutie hormonala nu pot determina organismul sa creasca productia de hormoni si nici nu pot reda fertilitatea. Rolul lor este doar acela de a face mai usoara tranzitia de la perioada fertila la menopauza si de a preveni aparitia unor probleme de sanatate asociate scaderii nivelului de estrogen.
Eficienta unei diete cu alimente bogate in estrogen difera de la caz la caz, pentru ca fiecare organism este unic si reactioneaza in felul sau la schimbarile specifice menopauzei si la aportul sporit de fitoestrogeni. Astfel, in unele cazuri o astfel de dieta poate contribui la ameliorarea anumitor simptome, in timp ce in alte cazuri amelioreaza alte simptome sau are un efect mai slab ori mai pronuntat.
In cele mai multe cazuri insa, o astfel de dieta a functionat, fiind raportate ameliorari ale unor simptome, precum bufeurile, sensibilitatea crescuta la nivelul sanilor, schimbarile de dispozitie si uscaciunea vaginala.
Alimentele bogate in estrogen sunt in general alimente sanatoase, astfel ca includerea lor in dieta poate fi facuta cu mult inainte de menopauza, caz in care e posibil ca simptomele despre care am amintit nici sa nu se faca simtite. Cu toate ca nu ridica probleme deosebite, este recomandat sa cereti si sfatul unui medic, inainte de a incepe o astfel de dieta la debutul menopauzei.
Mai trebuie sa precizam faptul ca o dieta bazata pe alimente bogate in estrogen poate influenta efectul unor medicamente, mai ales in cazul in care se aplica in paralel si o terapie de substitutie hormonala. De aceea este cu atat mai mult recomandat sa aduceti la cunostinta medicului acest fapt daca urmati un tratament medicamentos.
Niciun comentariu