Sunătoarea, planta minune de prin prin fânețe uscate, coline aride și răzoare, cu flori galbene-aurii, este o veche și importantă plantă medicinală, întrebuințată încă din antichitate.
Sunătoarea, pojarniță (Hypericum perforatum), este o plantă ierboasă din familia Hypericaceae – ale cărei tulpini florifere (Herba Hyperici) conțin ulei eteric, tanin, glucoizi flavonici și o substanță colorantă roșie: hipericina.
Sunătoarea a stimulat imaginația românilor din vechime, bătrânii susținând că planta „a fost stropită cu sânge de aceea zeama ei este roșie”, scrie Valer Butură în „Enciclopedie de etnobotanică românească”, Editura Științifică și enciclopedică, București 1979.
Din florile macerate în untdelemn câteva zile, la soare ori la căldură se obținea „untul de sunătoare” folosit la tăieturi, răni, bube, lumbago arsuri. Aplicat pe piele ajută la vindecarea alergiilor, iritaţiilor şi eczemelor.
Planta uscată se mărunțea și se amesteca cu smântână, cu care se ungeau bubele dulci. În unele zone, cenușa obținută prin arderea plantei cu boabe de fasole albă prăjită și pisată ca făina, amestecată cu smântănă dulce se folosea tot pentru tratarea „bubelor dulci”.
Ceaiul din tulpinile florifere se lua contra tusei, răcelilor, durerilor de stomac, în boli de ficat, rinichi sau dureri ale aparatului genital la femei.
Decoctul se dădea împotriva dizenteriei. Tot împotriva acestei afecțiuni planta se mai utiliza macerată în rachiu. De asemenea, decoctul se mai utiliza pentru tratarea leucoreei. Se mai lua în stări psihice patologice și contra gălbinării (spaimă puternică ce provoca o paloare exacerbată).
Infuzia se lua ca stimulent pentru curățirea sângelui. De asemenea, se punea în scăldătoarea copiilor bolnavi de scarlatină și în băile contra reumatismului.
Planta este recunoscută pentru efectele ei în armonizarea stărilor psiho- emoționale și conferă o protecție organismului împotriva stresului fiind considerată de unii specialiști ca „cel mai puternic antidepresiv natural”.
În medicina veterinară, era utilizată pentru tratarea animalelor care urinau cu sânge.
Planta s-a întrebuințat și la vopsit în galben și portocaliu.
Precauții
Specialiștii recomandă celor care iau anticoagulante, medicamente pentru boli cardiace ori împotriva astmului sau care urmează chimioterapie să nu urmeze în paralel o cură pe bază de sunătoare. Scade eficiența anumitor medicamente.
De asemenea, este posibil ca un consum repetat și pe o perioadă îndelungată de ceai de sunătoare, după câţiva ani, să inducă dureri pe traiectul nervilor periferici, iar aceste dureri, care nu reprezintă în realitate o boală, dispar odată ce consumul este oprit, dar pot duce la confuzii foarte mari : nevralgii, sciatică, reumatisme.
Folosită pentru o perioadă mai lungă, sunătoarea poate să determine fotosensibilitate, iar persoanele care consumă în fiecare zi acest ceai timp de mai mulţi ani, este posibil să prezinte erupţii pe piele. În perioada curelor de sunătoare trebuie evitată expunerea la soare.