Gem de prune cu nuci – rețetă fără zahăr, fără conservanți – un deliciu pentru întreaga familie

0

✔️ Ingrediente:
– 7 kg prune
– aproximativ 600 g miez de nucă tocat mărunt
– pudră de vanilie, scorțișoară sau semințe măcinate de cardamon (Opțional)
✔️ Mod de preparare
– Pregătiți o oală cât mai largă, cu fund dublu sau cât mai gros. De preferat să aveți și capac la ea, dacă nu, o veți acoperi cu folie de aluminiu.
– Pentru că veți băga gemul să fiarbă în cuptor, asigurați-vă dinainte că aveți suficiente borcane și capace sterilizate în prealabil (adică spălate și ținute în cuptor la 150 de grade timp de 20-30 de minute)
– Spălați prunele și îndepărtați sâmburii. Puneți prunele în oală.
– Puneți oala pe aragaz, la foc mediu. Amestecați din când în când, să nu se prindă fructele de fundul vasului. Cam în jumătate de oră, prunele își vor lăsa sirop.
– Aprindeți cuptorul la 190 de grade și băgați oala în cuptor, acoperită cu capac sau cu folie de aluminiu ca să nu stropească gemul în timpul fierberii.
– Din când în când, la interval de 30 de minute, amestecați cu o lingură de lemn și verificați consistența gemului.
– Cam după 4 ore de stat la cuptor gemul ar trebui să fi scăzut la aproape jumătate din volumul inițial și să se fi îngroșat considerabil.
– Dacă sunteți mulțumiți de consistența gemului (atenție, luați în calcul că gemul rece se mai întărește), adăugați miezul de nucă, amestecați și turnați gemul în borcane.
– Dacă doriți o textură mai fină, puteți mixa gemul cu un blender vertical înainte de a-l turna în borcane.
– Înfiletați capacele și răsturnați borcanele cu fundul în sus. Se va crea vacuum care va contribui la conservarea în siguranță a gemului.
– După 5 minute, întoarceți borcanele în poziția normală, acoperiți-le cu o pătură groasă și lăsați-le să se răcească lent până a doua zi, apoi depozitați-le în cămară.
– Gemul astfel preparat ține perfect până vara viitoare.

Niciun comentariu

Nu ratați!