S-ar putea să fi auzit că pelinul are legătură cu absintul, băutura alcoolică verde, populară în secolul XIX-lea, asociată cu scriitori și artiști celebri, precum Vincent Van Gogh, Ernest Hemingway, Oscar Wilde și Edgar Allan Poe.
Pelinul este utilizat pentru a elimina viermii intestinali. Paraziții, din fericire, pot fi tratați cu remedii naturale. Pelinul, nuca neagră și cuișoarele sunt folosite de obicei împreună pentru a combate o infecție parazitică. Atunci când aceste trei ingrediente se folosesc împreună, pot afecta ciclul de viață al unui parazit. Cercetările științifice arată că pelinul poate ucide chiar și celulele canceroase.
Poate fi folosit și pentru tratarea anorexiei, insomniei, anemiei, lipsei apetitului, flatulenței, durerilor de stomac, icterului și indigestiei. Pe lângă bacterii, pelinul poate ucide și ciuperci parazitice. Uleiul esențial distilat din părțile aeriene ale plantei a împiedicat dezvoltarea unui spectru larg de ciuperci. Uleiul esențial de pelin a demonstrat și proprietăți antioxidante în timpul testelor.
Pelinul conține substanțe amare (absintină, artabsină, anabsintină, etc), ulei volatil, substanțe de natură carotenoidică, fitosteroli, lactone, acizi organici, vitaminele B6 și C.
Organismele dăunătoare reprezintă o problemă serioasă de sănătate și pot contamina alimentele și apa. Pelinul conține mulți compuși care creează un mediu ce descurajează aceste organisme.
Conține compuși cunoscuți pentru stimularea digestiei prin susținerea funcției hepatice și a vezicii biliare. Beneficiul este amplificat atunci când este combinat cu alte plante digestive, cum ar fi menta sau ghimbirul.
Acesta sprijină circulația sănătoasă și calmează iritarea. Cercetările arată că poate avea chiar proprietăți neuro-protectoare.
La fel ca multe alte plante, pelinul este o sursă concentrată de antioxidanți. Activitatea antioxidantă susține vindecarea rănilor.
Nu trebuie uitat nici rolul pelinului în tratarea diabetului, această plantă având și calități depurative. Pelinul stimulează capacitatea de rezistență a organismului fiind indicat în tratamentul unor boli infecțioase ( gripă, pneumonii ).
Mulți oameni apelează la tratamente alternative când vor să-și vindece afecțiunile gastrointestinale. Studiile arată că remediile din plante, printre care și cele pe bază de pelin, sunt foarte eficiente, uneori chiar mai bune decât medicamentele, în combaterea simptomelor de suprapopulare cu bacterii a intestinului subțire.
Daca este folosit extern, pelinul poate fi unul dintre cele mai bune leacuri impotriva durerilor. Tinctura alcoolică de pelin, atunci când se aplică extern, are un efect excelent de alungare a durerilor musculare, umflăturile articulațiilor și artrita.
Tinctură alcoolică de pelin:
o ceașcă jumătate de pelin tăiat mărunt
8 linguri de pelin pisat
2 cești de whisky
Puneți ingredientele într-un borcan și lăsați-l 11 zile la macerat. Se agită borcanul zilnic, în ultima zi se lasă plantele să se așeze pe fundul borcanului, apoi, cu grijă, se strecoară printr-o pânză fină sau prin filtrul de cafea. Se pune într-o sticlă de culoare închisă și se păstrează la loc răcoros și slab luminat. Pentru dureri, se pune doar un singur strop, pelinul are puterea de a alunga imediat durerea. La fel de puternic este și uleiul de pelin.
Atenție! Trebuie administrat cu prudență din cauza toxicității tuioninei, mai ales când se administrează în inapetență sau atonie gastrică, în inflamații ale mucoaselor gastro-intestinale. Nu este recomandat femeilor însărcinate, care alăptează și celor care suferă de ulcer.
Niciun comentariu