Frunzele de dafin au o aromă deosebită și sunt pline de beneficii pentru sănătate

1

Frunzele de dafin sunt cunoscute pentru calitățile anti-bacteriene, anti-fungice, antiinflamatorii, diuretice și astrigente. De asemenea, au puterea de a respinge muștele, moliile sau șoarecii.
Această plantă era folosită pe scară largă de greci și de romani, care credeau că simbolizează înțelepciunea, pacea și protecția.
Frunzele de dafin conțin compuși notabili, vitamine și minerale, care oferă o serie de beneficii. Acestea sunt eficiente în tratarea diabetului de tip 2, deoarece determină scăderea nivelului de glucoză din sânge, colesterol și trigliceride, promovând astfel sănătatea inimii. Acest lucru se datorează faptului că antioxidanții din frunza de dafin permit corpului să proceseze mai eficient insulina.
Acestea mai sunt bune pentru promovarea digestiei și pot trata tulburările digestive cum ar fi arsurile la stomac sau flatulența.
Fitonutrienții puternici din frunzele de dafin oferă protecție împotriva bolilor de inimă și accidentelor vasculare. Acestea conțin compuși valoroși ce stimulează și îmbunătățesc sănătatea inimii.
Frunzele de dafin sunt eficiente și în combaterea simptomelor de răceală, gripă și infecții. În cazul problemelor respiratorii, fierbeți apa și adăugați 2 – 3 frunze de dafin. Lăsați la infuzat 10 minute, după care înmuiați o cârpă în această apă și plasați-o pe piept pentru a atenua gripa, frigul sau tusea. Ceaiul din frunzele de dafin este eficient în reducerea febrei.
Acestea conțin acid cafeic, quercetină, euganol și catechine, toate având proprietăți de protecție împotriva diferitelor tipuri de cancer. Mai conțin un fitonutrient numit parthenolidă, care a demonstrat că limitează în mod specific proliferarea celulelor cancerului de col uterin.

Fiind bogate în acid folic, frunzele de dafin sunt extrem de benefice în timpul perioadei de preconcepție (cu 3 luni înainte și după sarcină). Prin asigurarea unui conținut suficient de acid folic, se previn defectele congenitale la copil.
Un tratament excelent al balonării îl reprezintă infuzia frunzelor de dafin (o mână de frunze la un litru de apă fierbinte). Consumul frunzelor de dafin în mâncare ajută, de asemenea, la reducerea senzației de balonare ce apare după masă.
Frunzele de dafin pot regla menstruația și au proprietatea de a vindeca secreția vaginală.
Pentru a obține dinți albi și strălucitori, îi puteți peria o dată la trei zile cu pulbere din aceste frunze.
Frunzele de dafin pot fi folosite și ca insecticid, deoarece conțin acid lauric. O farfurie de frunze va îndepărta insectele. O pastă din frunze zdrobite și puțin ulei, aplicată pe piele, tratează înțepăturile de insecte.

1 comment

Scrie un comentariu nou

Nu ratați!