Mierea, cel mai vechi indulcitor de pe planeta, nu inceteaza sa ne surprinda in continuare. Tainele acesteia au fost descoperite prima data de egiptenii si grecii antici care o foloseau ca baza a numeroaselor remedii.
De curand am descoperit cartea “Mierea – Proprietăţi şi utilizări”, scrisa de Daniela Guaiti, in care am gasit diverse capitole despre biologia albinei, producerea mierii, toate informatiile utile despre multe sortimente de miere si numeroase retete pentru mancaruri si deserturi dar si balsamuri si creme pentru ingrijirea pielii, inclusiv sapun cu un minimum de ingrediente si foarte natural. Cartea reprezinta o sursa de inspiratie pentru o viata cat mai sanatoasa, informatii esentiale si idei practice. Multumesc editurii Casa pentru aceasta carte.
M-a atras in special modul in care este scrisa si ilustrata. Foarte usor de gasit informatiile, bine explicate, imbogatite cu desene dragute pe fiecare pagina.
In carte veti gasi o colectie bogata de retete care au mierea ca ingredient principal sau secundar, retete de lichioruri, ceaiuri, bauturi energizante, sucuri si siropuri. Retetele sunt foarte bine organizate, usor de pus in practica, si la fiecare in parte gasiti informatii cu beneficiile si tratamentele oferite de aceasta.
Credeam ca am in colectia mea cam toate retetele care includ mierea, dar am ramas placut surprinsa sa descopar multe de care nu am auzit nici macar o data, dintre care va enumar doar cateva: grog (tarie), hidromel pe baza de alcool, infuzie de silur, mirt, sirop de tuse cu miere si cimbru, naut cu masline si miere, sos de miere cu mustar si nuci, sebadas (desert traditional din Sardinia), plus multe altele.
Marea majoritate a retetelor sunt usor de pregatit si rapide. Spre exemplu, mi se par fascinante retetele cosmetice (gel de baie cu miere si trandafiri sau crema pentru maini) care sunt o alternativa excelenta pentru mentinerea pielii tinere si evitarea cosmeticelor din comert care nu fac intodeauna ceea ce promit.
Pe langa informatiile generale, veti gasi in aceasta carte detalii si aspecte care nu se regasesc in alte materiale pe care le-am studiat.
Va prezint mai jos o reteta pe care am incercat-o si garantez ca place oricui. Mai mult, necesita foarte putin timp de preparare si de coacere. V-o recomand cu incredere:
Biscuiti cu miere si susan
60g de miere
100g de seminte de susan
200g de faina integrala pentru prajituri
Jumatate de lingurita de drojdie uscata
Zahar vanilat
1 lingura de coaja de portocala razuita
1 lingura de coaja de lamaie razuita
2 linguri de ulei de masline extravirgin
Prajiti semintele de susan intr-o tigaie mica antiaderenta, pe aragaz, la foc mediu, amestecand fara intrerupere. Rasturnati-le pe o farfurie si lasati-le la racit. Se amesteca apoi cu celelalte ingrediente si se adauga treptat apa calduta (150-200ml), atat cat e nevoie pentru a se obtine un aluat moale, dar consistent, care sa poata fi framantat cu mainile. Framantati rapid pana se obtine un aluat omogen, dupa care formati un cilindru cu diametru de aproximativ 4cm. Cu un cutit cu lama lunga si ascutita taiati aluatul in discuri cu grosimea de circa jumatate de centimetru si aliniati-le progresiv pe o tablita acoperita cu hartie cerata de copt. Coaceti biscuitii in cuptorul incalzit la 180 de grade timp de 12-15 minute pana devin rumeni si crocanti.Cantitatile indicate sunt pentru 8 portii.
Va recomand cu caldura aceasta carte, fiind o lucrare ce nu trebuie sa lipseasca din bibloteca celor care sunt preocupati de un stil de viata sanatos! Cartea o puteti gasi aici.
Niciun comentariu