O combinație excelentă de super-alimente pe care o putem prepara singuri și consuma îndeosebi în sezonul rece este cătina cu miere.
Spre deosebire de preparatul tradițional, care are la bază fructe de cătină macerate în miere, acesta folosește pulberea de cătină, care se omogenizează mai bine cu mierea.
Miere cu cătină
Pasta rezultată este mai plăcută la gust și mai ușor de consumat, chiar și pentru copii. Cei cărora nu le place gustul acru-amărui al boabelor de cătină pot încerca această variantă.
Pulberea de cătină se poate procura de la unele magazine naturiste, dar se găsește mai des pe Internet, în magazinele online.
Pulbere de cătină
Pulberea este obținută prin măcinarea fructelor de cătină uscate, în mod natural. Din 6 kg de cătină se obține circa 1 kg de pulbere.
Acest preparat ajută la consolidarea sistemului imunitar. Are efecte tonice și energizante, motiv pentru care se recomandă a fi consumat în prima parte a zilei.
Miere cu Cătină
Cătina are proprietăți antiinflamatoare, antibiotice, nutritive și cicatrizante. Această pastă poate fi utilă persoanelor care suferă de:
– anemie
– anorexie
– astenie
– stres
– afecțiuni digestive
– probleme circulatorii
– boli de ficat
Cătina aduce un aport deosebit de nutrienți în corp: vitaminele A, C, E, B1, B2, B6, B9, K, F și P. Este de asemenea bogată în antioxidanți (flavonoide și carotenoide), în microelemente și acizi grași esențiali.
Mierea, la rândul ei, este o sursă bună de enzime și acizi organici, săruri minerale – calciu, fier, fosfor, potasiu, vitamine din grupul B.
Consumul de cătină a fost asociat cu tonifierea sistemului cardiovascular, combaterea inflamațiilor, creșterea capacității intelectuale, mărirea rezistenței fizice, prevenirea infecțiilor, combaterea oboselii și a stresului, protejarea împotriva radiațiilor, ameliorarea efectelor secundare ale chimioterapiei.
Pulbere de cătină cu miere la borcan
Se poate folosi orice fel de miere. Dacă mierea este zaharisită sau prea solidă, se poate încălzi câteva secunde pe bain-marie, pentru a deveni lichidă și mai ușor de amestecat cu pudra de cătină.
Umpleți un borcan de sticlă pe un sfert sau pe jumătate cu pulbere de cătină și adăugați treptat mierea lichidă, amestecând până rezultă o pastă omogenă, de consistența dorită – mai groasă sau mai lichidă.
Are un gust dulce-acrișor foarte plăcut, și o consistență similară unui gem.
Se poate lua câte 1 linguriță, de 1-3 ori pe zi. Are efecte vitaminizante și imunostimulatoare extraordinare. Se poate folosi și ca pastă dulce pentru clătite sau alte deserturi de casă.
Niciun comentariu