În inima Munților Carpați, într-un cadru deosebit de pitoresc, se găsește stațiunea balneoclimaterică Sângeorz-Băi, cunoscută pentru izvoarele sale miraculoase și aerul său curat și liniștit. Acest mic oraș din nord-estul județului Bistrița-Năsăud este înconjurat de un peisaj natural deosebit, care include atât izvoare terapeutice, cât și locuri de vizitat.
Sângeorz-Băi se află în centrul Munților Carpați și se remarcă prin resursele sale naturale, inclusiv ape minerale cu proprietăți terapeutice, precum și prin peisajele spectaculoase care atrag turiști din toată țara. Orașul este situat într-o zonă bogată în obiective turistice și oportunități de explorare.
Istoria stațiunii Sângeorz-Băi
Originea Sângeorz-Băi se întoarce până în epoca bronzului, când au fost atestate primele așezări umane în regiune. În perioada dacică și daco-romană, localitatea se afla în afara limesului roman, în regiunea locuită de dacii liberi, dincolo de Munții Suhard. Primele așezări documentate se află în estul localității, într-o zonă denumită Pe sub Coastă, cunoscută pentru micile ridicături ale terenului.
În timp, orașul s-a extins spre nord, sub denumirea de Pe Rogină, și spre vest, pe Valea Borcutului. Comunitatea locală era formată din băștinași cu origini incerte, urmată de imigranți precum maghiarii, huni și tătari. Al treilea val de populație a inclus coloniști străini, cum ar fi cavalerii teutoni și călugării benedictini.
Sângeorz-Băi a făcut parte din Voievodatul Văii Rodnei, incluzând așezări în bazinul superior al Someșului Mic. În perioada medievală, orașul a fost afectat de invaziile tătare din 1241 și 1285, care au distrus multe gospodării. Prima mențiune documentară a localității datează din 1245, când Valea Rodnei, opidul Rodna și Sângeorzul, alături de alte localități, formau o unitate administrativă sub autoritatea regelui Ungariei.
În secolul al XV-lea, orașul a fost cunoscut sub numele de Zentihgygurgh. În 1453, Iancu de Hunedoara a preluat controlul orașului, urmat de fiul său, regele Matia, care a încredințat comuna unui magistrat sas din Bistrița în 1475.
În timpul Revoluției de la 1848-1849, comună a fost devastată de trupele maghiare. În 1876, Sângeorz-Băi a devenit parte a Districtului Autonom Românesc al Năsăudului, iar în 1950 a fost inclusă în raionul Năsăud și a fost reorganizată ca și comună, incluzând satele Cormaia și Valea Borcutului. În 1958, a fost ridicată la rangul de oraș, sub denumirea de Sângeorz-Băi, prin alipirea celor două sate.
În ultimele secole, Sângeorz-Băi a devenit renumită pentru apele sale minerale, recunoscute pentru proprietățile terapeutice încă din 1770. De-a lungul timpului, a evoluat într-o stațiune balneoclimaterică sub numele de Băile Hebe, și a fost preluată de Ministerul Sănătății în perioada 1945-1950, când vilele private au fost naționalizate.
Apele minerale din Sângeorz-Băi
Izvoarele minerale din Sângeorz-Băi sunt cele care fac faima stațiunii, oferind ape cu proprietăți curative care ajută la tratarea unor afecțiuni digestive, hepatice, nutriționale și respiratorii. Aceste ape provin din cele șapte izvoare situate în jurul parcului din oraș, fiecare având caracteristici unice și fiind amplasate în chioșcuri de sticlă, ușor de identificat datorită combinației de culori alb-roșu.
Stațiunea dispune de facilități moderne pentru tratamente balneare, inclusiv băi calde cu ape minerale, aerosoli, inhalații, împachetări cu nămol cald și parafină, săli de gimnastică medicală și fitness, precum și instalații de balneo-fizioterapie. Apele minerale sunt obținute prin captare și foraj hidrologic și sunt extrem de eficiente în tratarea unor afecțiuni precum problemele digestive, hepatobiliare, metabolice și nutriționale, boli respiratorii și afecțiuni ale aparatului locomotor.
Niciun comentariu