Producţia de grâu este bună atât cantitativ, cât şi calitativ, însă fermierii se confruntă cu o problemă capitală: preţurile de nimic pe care trebuie să îşi vândă marfa. La acest capitol, Rusia şi Europa ne „faultează”!
Fermierii constănţeni au mult de treabă în această importantă perioadă, ei culegând roadele muncii de un an de zile. La nivelul judeţului Constanţa, de pe aproximativ 80% din suprafaţa cultivată cu grâu, recolta este strânsă de pe câmp. Situaţia va fi centralizată, cel mai probabil, la sfârşitul săptămânii viitoare, la Direcţia pentru Agricultură Judeţeană, însă un lucru este cert: vom avea pâine pe masă.
„Avem o producţie bună şi de calitate, însă marea problemă este de cu totul altă natură: preţul la care suntem obligaţi să vindem marfa. Ştiţi la cât este cotat kilogramul de grâu? 90 de bani! Cum să vinzi grâul chiar pe mai puţin de un leu. Ce produs din România se mai vinde cu 90 de bani? Şi o sacoşă din materiale reciclabile la magazin costă mai mult.
Ţineţi cont că dintr-un kilogram de grâu se produce un kilogram de pâine, deci două-trei franzele. 90 de bani versus 10-12 lei!
Pentru a avea ce recolta, am muncit 10 luni, am întâmpinat probleme cu natura, ploi, grindină, cu asigurările, cu îngrăşămintele, a fost un efort extraordinar. Ceea ce se întâmplă este o mare ruşine. Cât să scoţi la hectar pentru a amortiza investiţia şi să-‚i rămână şi bani pentru modernizare, pentru un nou ciclu de producţie?”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, ing. agr. Gheorghe Lămureanu, administratorul unei companii agricole din Agigea.
Victime colaterale
În opinia specialistului cu aproape 50 de ani de agricultură la activ, nu numai Rusia, ci şi Uniunea Europeană au o mare „contribuţie” în acest sens.
„Preţurile sunt stabilite pe piaţa internaţională. În regiunea noastră, Rusia practică preţuri de dumping, pentru a omorî Ucraina, dar ne omoară şi pe noi. De asemenea, o mare vină o poartă politicile Uniunii Europene. Statelor din Vest le convine să vândă la acest preţ, pentru că agricultorii lor beneficiază de subvenţii consistente, de 600, 700, chiar 800 de euro la hectar. În România, subvenţia este de doar 130 de euro la hectar!
Dar, vă asigur că de foame nu vom muri! Din contră, chiar şi în condiţiile stricte impuse de Uniunea Europeană, lucrăm ca la carte pentru a face producţie. Avem un potenţial fantastic, străinii nici nu visează la grâul produs de noi, are o calitate excepţională, faci nu doar pâine din el, ci direct cozonac! Din păcate, agricultura nu este o prioritate naţională, există tendinţa de a fi doar o naţiune de consumatori, nu de producători!”.
Unitatea din Agigea produce între şase şi nouă tone de grâu pe hectar, iar pentru a ajunge la aceste performanţe, cheltuielile sunt foarte mari.
„Este o muncă titanică: pregătirea patului germinativ, arat, discuit, căutarea unei seminţe de calitate, îngrăşământ – cât ne dă voie Uniunea Europeană! -, erbicidare, tratamente pentru boli etc. Vine luna iunie, când grâul e la maturat, iar atunci rămâne fără apă – deşi avem Canalul lângă noi! -, e secetă! Şi trebuie udat prin resursele noastre. La un hectar de grâu, se consumă în medie 3.000 metri cubi de apă. Dacă nu sunt ploi, dacă Dumnezeu nu trimite precipitaţii, grâului trebuie să-i dai tu dacă vrei recoltă. Repararea instalaţiei naţionale de irigaţii ar trebui să fie o prioritate naţională”, spune Gheorghe Lămureanu.
Cifrele prezentate de inginerul agronom sunt cât se poate de clare: pe hectar, cheltuielile se ridică la aproximativ 5.000-5.500 de lei, iar la preţul de 0,90 lei pe kilogramul de grâu, profitul este minor.
„Nu se pune problema de a lucra pe pierdere, ne acoperim cheltuielile. Dureros este însă că nu mai rămân bani pentru modernizare, pentru investiţii, pentru a cumpăra noi utilaje. Suntem la mila Domnului”, a mai spus Gheorghe Lămureanu.
Niciun comentariu