Patul este mediul prielnic pentru adăpostirea și dezvoltare ploșnițelor. Semnele unei infestări devin vizibile de la o zi la alta, astfel că acțiunea ta imediată este necesară. Iată de ce apar ploșnițele în pat, cât de repede se înmulțesc și care sunt cele mai potrivite metode care te ajută să scapi de ele.
Ce sunt ploșnițele și de ce apar în pat
Ploșnițele de pat (Cimex lectularius) au devenit o problemă tot mai constantă, în foarte multe gospodării și locuințe. Odată intrare în casă, ploșnițele se înmulțesc necontrolat, în condiții bune de mediu, ca mai apoi să provoace o infestare generală. În unele cazuri extreme, infestarea este atât de gravă încât insectele pot să ajungă și la locuințe vecine.
Poți să recunoști ploșnițele după forma ovală și după culoarea maro-roșiatică. Micii paraziți pot să aibă o lungime de 4 sau 5 milimetri, sunt foarte activi pe timp de noapte, iar mușcătura lor, inițial nedureroasă, poate provoca mâncărimi și iritații ale pielii.
Ploșnițele se ascund în spații mai puțin vizibile ale casei. Patul, în mod special, este un loc prielnic pentru dezvoltarea lor. Le asigură hrana constantă, anume sângele de om sau cel al animalelor de companie, temperatura este una ideală, iar spațiul le oferă posibilitatea să migreze.
Ploșnițelor le mai place să se ascundă pe timp de zi în crăpături și colțuri, inclusiv în structurile de lemn ale patului, saltele, lenjerii și mobilier.
Foarte important de știut, insectele sunt adesea aduse în casă accidental, prin bagaje, haine, mobilă second-hand sau alte obiecte contaminate. Acești paraziți sunt extrem de rezistenți și pot să supraviețuiască luni întregi fără hrană, fiind greu de eliminat.
Cât de periculoase sunt ploșnițele pentru om?
În general, mușcăturile de ploșnițe nu transmit boli, dar pot provoca reacții alergice, iritații, disconfort și tulburări de somn. În unele cazuri, zgârieturile produse de mâncărimi pot duce la infecții secundare.
Ploșnițele pot avea un impact psihologic semnificativ care duce la un disconfort extrem în timpul somnului și o senzație de neplăcere constantă.
În cât timp se înmulțesc ploșnițele de pat
O femelă de ploșniță poate depune între 200 și 500 de ouă pe durata vieții sale, ouă care eclozează în aproximativ 6-10 zile. Ploșnițele tinere, numite nimfe, au nevoie de sânge pentru a trece prin cele cinci stadii de dezvoltare înainte de a deveni adulte.
La temperaturi favorabile, ciclul de viață complet al ploșniței durează aproximativ o lună, ceea ce înseamnă că o populație mică poate crește rapid într-o infestare majoră dacă nu este contracarată prompt.
Semne care indică prezența ploșnițelor în casă:
Mușcături pe piele: mușcăturile de ploșnițe apar de obicei în timpul nopții și se manifestă ca mici umflături roșii, care provoacă mâncărimi intense. Acestea pot fi dispuse în linii sau grupuri, deoarece ploșnițele tind să muște de mai multe ori în aceeași zonă.
Pete de sânge pe lenjerie: după ce se hrănesc, ploșnițele pot lăsa mici pete de sânge pe cearșafuri, perne sau haine. Aceste pete apar de obicei în apropierea locului în care ai dormit și sunt un semn comun al prezenței ploșnițelor.
Excremente: ploșnițele elimină excremente mici, negre sau maro, care pot părea ca niște puncte de cerneală. Aceste excremente sunt de obicei găsite pe saltea, cearșafuri, mobilier sau pe pereții din apropierea patului.
Lasă exoscheletele: pe măsură ce ploșnițele trec prin stadiile lor de dezvoltare, ele își pierd exoscheletele. Acestea sunt fragile și au o culoare galben-pal, fiind adesea găsite în locurile unde ploșnițele se ascund, cum ar fi în colțurile patului, în crăpăturile mobilierului sau în jurul saltelei.
Ouă de ploșnițe: sunt foarte mici, de culoare alb-lăptos. Pot fi greu de văzut cu ochiul liber, dar pot fi găsite în grupuri, în colțurile ascunse ale patului și mobilierului.
Miros specific: ploșnițele de pat au un miros caracteristic, descris ca fiind dulceag, ușor similar cu cel de coriandru sau fructe putrede. Acest miros este mai pronunțat atunci când infestarea este mare sau dacă ploșnițele sunt deranjate.
Cum să folosești bicarbonatul de sodiu ca să scapi de ploșnițe
Printre cele mai cunoscute remedii naturale pentru combaterea ploșnițelor este bicarbonatul de sodiu.
Tot ce ai de făcut este să presari un strat generos de bicarbonat pe saltea, în jurul patului, în crăpăturile din apropiere sau în locurile în care ai observat că ploșnițele se ascund.
Lasă bicarbonatul să acționeze câteva ore sau chiar peste noapte. Bicarbonatul acționează prin a deshidrata ploșnițele, astfel că acestea pot să fie eliminate rapid.
Este esențial să repeți acest tratament la fiecare câteva zile, pentru a elimina și ploșnițele care ies din ouă.
Foarte important: bicarbonatul de sodiu poate avea efect asupra ploșnițelor, însă nu este o soluție garantată. Este mai eficient în etapele incipiente ale unei infestări.
Alte soluții pentru a scăpa de ploșnite
În general, soluțiile naturale, folosite rapid și regulat, dau rezultatele așteptate. Contează și perseverența ta în tot acest proces. Uite ce poți să folosești:
Oțet alb: pulverizează oțet direct pe ploșnițe sau în zonele unde suspectezi că se ascund. Oțetul afectează sistemul nervos al insectelor. Le poate elimina dacă folosești concomitent și bicarbonat de sodiu.
Pulbere de diatomee: este un insecticid natural, format din resturi fosilizate de alge microscopice. Funcționează prin deshidratarea ploșnițelor la contact. Poți presăra pulberea în jurul patului, pe saltea și în crăpături, dar cu grijă să eviți inhalarea directă.
Ulei de arbore de ceai: Acest ulei esențial are proprietăți insecticide. Diluează cu apă și pulverizează pe saltea, în crăpături și pe suprafețele afectate. Uleiul de arbore de ceai are un miros puternic care respinge ploșnițele și le poate elimina prin deshidratare.
Aspiră: un aspirator puternic este esențial pentru a îndepărta ploșnițele ascunse în crăpături și colțuri. După ce aspiri, sigilează sacul aspiratorului într-o pungă de plastic și arunc-o imediat, pentru a preveni o altă infestare.
Sfaturi pentru a preveni reapariția ploșnițelor în casă
Prezența ploșnițelor în casă poate să fie prevenită. Dacă știi cele mai comune surse ale unei infestări, atunci îți va fi ușor să știi la ce să fii atent.
Curățare frecventă: verifică în mod regulat patul, salteaua și mobilierul din dormitor pentru a detecta semne de infestare. Folosește un aspirator pentru a curăța zonele greu accesibile, inclusiv crăpăturile din mobilier;
Scapă de obiectele contaminate: dacă suspectezi că ai adus ploșnițe în casă prin bagaje sau haine, spală-le imediat la temperaturi ridicate și sigilează-le etanș în saci de plastic;
Nu cumpăra mobilă scond-hand: mobilierul second-hand este o sursă frecventă de infestare cu ploșnițe. Înainte de a aduce în casă obiecte vechi, inspectează-le cu atenție pentru a te asigura că nu sunt infestate cu ploșnite;
Folosește protecții de saltea: sunt o barieră eficientă împotriva ploșnițelor. Acestea împiedică ploșnițele să se ascundă în saltea și să se înmulțească;
Repară crăpăturile: ploșnițele se ascund adesea în crăpăturile din pereți, mobilier sau podea. Repararea acestor zone minimizează locurile în care ploșnițele se pot adăposti.
Niciun comentariu