Cățeii sunt adorabili și misterioși, iar primele lor zile sunt esențiale pentru o dezvoltare sănătoasă. Deși la început se concentrează pe somn, hrană și nevoi fiziologice, există multe lucruri fascinante despre aceste animăluțe. Dacă ai un pui de câine acasă sau urmează să adopți unul, iată câteva detalii importante de care ar trebui să ții cont pentru a-l ajuta să crească sănătos și fericit.
Detalii despre căței care te vor surprinde
Se dezvoltă rapid în primele zile
De obicei, cățeii rămân în pântecele mamei aproximativ două luni, perioada normală de gestație pentru câini. În acest interval se dezvoltă rapid și, deși nu sunt complet formați la naștere, nu pot fi considerați prematuri, explică dr. Margret Casal, specialist în genetică veterinară la Universitatea din Pennsylvania (SUA), notează PetMD.
Nu pot vedea sau auzi, dar scot sunete
În primele două săptămâni de viață, cățeii nu au capacitatea să vadă și să audă, dar pot scoate sunete caracteristice.
„Chiar dacă nu pot percepe lumea în mod direct, puii vocalizează imediat după fătare pentru a-i semnaliza mamei prezența lor”, susține specialista.
După aproximativ 10 zile, cățeii încep să deschidă ochii, deși aceștia nu sunt complet dezvoltați până la vârsta de 10 săptămâni. De asemenea, majoritatea cățeilor au ochi albastri-gri la naștere, iar culoarea finală se va contura în jurul vârstei de 10 săptămâni.
Dorm mult și mănâncă des
Puii de câine nou-născuți au nevoie de hrană constantă. De obicei, au nevoie de mâncare la fiecare două ore și dorm aproximativ 90% din zi. Chiar și fără vedere, cățeii se ghidează după instinct și reflexe pentru a găsi sfârcul mamei pentru lapte. Astfel, își petrec majoritatea timpului în stare de somn, având nevoie de multă odihnă pentru a crește sănătoși.
Nu se pot duce afară fără ajutor
La naștere, cățeii nu sunt capabili să își controleze nevoile fiziologice. Aceștia se bazează pe mama lor pentru a-i stimula să urineze și să își facă nevoile. Atunci când cățeaua lipsește, stăpânii trebuie să îi ajute prin frecarea ușoară a zonei anale cu un prosop de hârtie umed.
Temperatura este vitală
Cățeii nu își pot regla temperatura corpului, motiv pentru care au nevoie de un mediu adecvat. Temperatura optimă pentru ei este de aproximativ 23,8 grade și o umiditate de 80%, pentru dezvoltarea sistemului digestiv și imunitar.
Au blană și unghii, nu și dinți
Puii de câine se nasc cu blană și unghii mici și ascuțite. Aceste unghii trebuie tăiate doar dacă le rănesc mama, iar procesul poate începe de obicei în jurul vârstei de 4-6 săptămâni. Pe măsură ce cresc, le apar dinții în jurul vârstei de 4 săptămâni.
Învață rapid
Chiar din primele săptămâni, puii încep să dezvolte abilități motorii. Între 3 și 12 săptămâni apar primele lor tentative de a da din coadă.
Sunt vulnerabili la diverse boli
Cățeii sunt extrem de vulnerabili la boli în primele lor săptămâni de viață, cum ar fi parvoviroza și ciurla. De asemenea, sunt expuși riscului de a contracta herpesvirusul canin în primele trei săptămâni, ce poate fi mortal în cazuri grave.
Au nevoie de timp cu familia
Pentru o dezvoltare sănătoasă, puii de câine nu ar trebui separați de mamă și frați mai devreme de 8 săptămâni. Chiar și după această perioadă, ar fi bine să rămână în contact cu familia lor biologică pentru a le întări sistemul imunitar.
Socializarea este crucială
Perioada între 3 și 14 săptămâni este primordială pentru socializarea unui pui. În această etapă, cățeii trebuie să interacționeze cu alți câini, dar și cu oameni sau pisici, pentru a-și dezvolta abilitățile sociale. Începerea socializării de la 3 săptămâni este recomandată, deoarece ajută la dezvoltare rapidă a creierului.
Vaccinările și deparazitările sunt importante
La vârsta de aproximativ 8 săptămâni, cățelușii ar trebui să primească primele vaccinuri și să fie deparazitați. Aceste măsuri ajută la protejarea lor împotriva paraziților intestinali și a altor boli. De asemenea, vaccinarea le întărește sistemul imunitar, mai ales că anticorpii din laptele mamei încep să nu-și mai facă efectul.
Niciun comentariu