Leacuri bătrânești și rețete pentru durerile de gât

0

Durerile de gât apar, de cele mai multe ori, în urma contactării unui virus. Acestea sunt cât se poate de neplăcute pentru că pot cauza dificultăți la înghițire, durere permanentă sau chiar pierderea vocii.
Medicamentele pe care le găsim în farmacii sunt eficiente însă, de cele mai multe ori, sunt pline de substanțe deloc benefice pentru sănătatea noastră.
Poți scapă de durerile de gât folosind metode naturale, pe bază de ingrediente cu proprietăți terapeutice. Acestea nu numai că elimină durerile de gât, însă au și alte beneficii pentru organism.
Cauze dureri de gât
Durerea de gât poate să apară din cauza aerului uscat, fumatului, infecțiilor virale precum gripa sau răceala comună și infecțiilor bacteriene precum streptococul. De regulă, o infecție virală este asociată și cu alte simptome, cum ar fi dureri musculare și oboseală. În cazul unei infecții bacteriene, durerea este de obicei mai concentrată pe gât și tinde să fie destul de severă, mai ales atunci când înghiți. În plus, este posibil să observi că ai și febră mare.
Dacă un virus provoacă o durere în gât, antibioticele nu sunt recomandate. Majoritatea durerilor de gât se vor ameliora de la sine în decurs de o săptămână. Atunci când antibioticele nu sunt necesare, ele nu vă vor ajuta, iar efectele lor secundare ar putea afecta organismul. Efectele secundare pot varia de la reacții ușoare, cum ar fi o erupție cutanată, până la probleme de sănătate mai grave. Aceste probleme pot include reacții alergice severe, infecții rezistente la antibiotice și infecție.
Remedii naturale pentru durerile de gât
Mierea
Mierea este cel mai cunoscut, dar și cel mai vechi remediu folosit pentru durerile de gât. Folosită încă din cele mai vechi timpuri fie ca atare, fie în ceai, mierea calmează iritațiile din gât și tratează infecțiile. Studiile realizate în domeniu au confirmat eficacitatea pe care mierea o are atunci când vine vorba despre durere în gât și tuse. Iar un studiu recent a arătat că mierea a fost mai eficientă în ameliorarea simptomelor decât unele remedii tradiționale 1.
Gargara cu apă cu sare
Gargara cu apă cu sare are, de asemenea, efecte imediate asupra durerii de gât. Potrivit unui studiu făcut la Universitatea din Connecticut, apa cu sare și puțin usturoi, folosită pentru gargară, nu numai că ameliorează durerile, însă te scapă și de secrețiile din gât.
Pentru a prepara apa pentru gargară, ai nevoie de: ½ linguriță de sare, un pahar de apa călduță și puțin usturoi dat pe răzătoare. Potrivit Asociației Americane de Osteopatie, persoanele cu dureri în gât ar trebui să facă o gargară cu apă sărată cel puțin o dată pe oră.
Usturoi
Și usturoiul consumat ca atare are efecte miraculoase asupra durerilor de gât. Alicina, substanța ce se regăsește în usturoi, ucide bacteriile care provoacă dureri. Așadar, suge o jumătate de cățel de usturoi ca și cum ar fi o bomboană, iar durerea va fi ameliorată.
Mușețel
Mușețelul este o plantă medicinală cu efecte uimitoare pentru gâtul iritat sau inflamat. Proprietățile sale antiinflamatorii, antioxidante și astringente îl fac să fie un remediu eficient pentru durerile de gât. Studiile au arătat că și inhalațiile cu aburi de mușețel sunt benefice, nu numai consumul de ceai de mușețel.
Oțet de mere și miere
Un alt remediu eficient pentru durerile de gât este cel pe bază de oțet de mere și miere. Aciditatea crescută a oțetului de mere omoară bacteriile din gât, în timp ce mierea calmează iritația.
Pentru acest remediu, ai nevoie de:
• 1 lingură de oțet de mere
• 1 lingură de miere
• 1 cană de apă caldă
Amestecă ingredientele și consumă lichidul obtinut înainte să se răcească.
Totuși, nu abuza de acest remediu. Specialiștii avertizează că există riscul ca oțetul să afecteze smalțul dinților – oțetul este acid, iar utilizarea repetată poate deteriora smalțul dinților.
“Ceaiul” de bicarbonat de sodiu
“Ceaiul” de bicarbonat de sodiu poate fi un aliat de preț dacă suferi de dureri puternice de gât. Proprietățile antibacteriene ale bicarbonatului de sodiu fac din acesta un calmant ideal pentru dureri.
Pentru a prepara un asemenea “ceai”, ai nevoie de:
• 1 cană de apă caldă
• ½ linguriță de sare
• ½ linguriță de bicarbonat de sodiu
Pune în apa caldă sarea și bicarbonatul, apoi fă gargară cu lichidul obținut. Repetă operațiunea de 3 ori pe zi, iar seara vei observa deja că durerea a dispărut.
Ghimbir
Ghimbirul calmează, de asemenea, durerile de gât. Acesta grăbește procesul de vindecare atunci când e vorba despre infecții în gât. Pentru a prepara un ceai de ghimbir pentru durerile de gât, ai nevoie de:
• o bucată de rădăcină de ghimbir
• miere
• 2-3 căni de apă
Spală ghimbirul, apoi dă-l pe răzătoare. Fierbe apa și apoi adaugă ghimbirul. După 3 minute, ia ibricul de pe foc, strecoară ceaiul și adaugă miere după gust. Consumă acest ceai călduț, în niciun caz fierbinte.
Ceai de cimbru sau oregano
Și consumul unui ceai cald din cimbru sau oregano poate ajuta la calmarea durerii în gât. Mai precis, aceste ceaiuri au compuși care pot oferi o ușurare suplimentară. Potrivit unui studiu recent, ceaiul din plante preparate cu concentrații din lemn dulce, cimbru sau oregano poate ameliora disconfortul asociat cu durerea în gât 2.
Ceai de schinduf
Ceaiul de schinduf este un alt remediu comun pentru durerile de gât. O revizuire a literaturii de specialitate arată că schinduful are numeroase beneficii pentru sănătate, precum:
• ameliorează durerea, cum ar fi crampele menstruale
• distruge bacteriile care provoacă iritații sau inflamații
• este un antifungic eficient
• stimulează lactația
Atenție! Centrul Național pentru Sănătate Complementară și Integrativă (NCCIH) recomandă gravidelor să evite un consum prea mare de schinduf.

Rădăcina de nalbă albă
Rădăcina de nalbă albă conține mucilagii, o substanță asemănătoare mucusului care acoperă și calmează durerea în gât. O analiză a literaturii din 2019 arată că rădăcina de nalbă albă este benefică pentru calmarea iritațiilor tractului respirator, precum durerile de gât.
Rădăcina de nalbă albă poate fi consumată sub formă de ceai de plante, sub formă de tinctură, dar se găsește și sub formă de capsule.
Echinacea
Extractul de echinacea este adesea folosit ca remediu pentru tratarea răcelilor, durerilor de gât și gripei. Mai multe studii sugerează că poate ajuta, de asemenea, la tratarea infecțiilor respiratorii, la reducerea inflamației și a durerii și are efecte antivirale. Alte studii de laborator sugerează că poate inactiva bacteriile care cauzează faringita streptococică.
Alte recomandări dacă te confrunți cu durerea de gât
Bea lichide foarte reci
S-ar putea ca primele înghițituri să nu fie plăcute. Dar, consumul de lichide foarte reci pot amorți gâtul și pot calma o parte din inflamația care provoacă durere.
Evită alimentele acide
Refluxul gastroesofagian – care apare atunci când acizii produși de stomacul tău ajung în gât – este o cauză comună a durerii în gât. Asta înseamnă că orice faci pentru a stimula refluxul gastroesofagian ar putea prelungi sau agrava o durere în gât. Din acest motiv, specialiștii recomandă evitarea sucurilor carbogazoase, a prăjiturilor și a citricelor precum portocalele și lămâile. De asemenea, evită să mănânci cu o oră înainte de culcare. Altfel, se pot acutiza refluxul și arsurile la stomac.
Odihnește-ți vocea
Când te doare gâtul, ar trebui să-ți odihnești vocea. Asta nu înseamnă că ar trebui să vorbești în șoaptă. De fapt, asta îți încordează vocea mai mult decât vorbirea. În schimb, încearcă să vorbești la un volum mai mic decât de obicei până când răgușeala și durerea dispar.
Schimbă-ți periuța de dinți
Știai că după fiecare îmbolnăvire specialiștii ne recomandă să ne schimbăm periuța de dinți? Motivul? Bacteriile se adună pe peri și orice leziune a gingiilor în timpul periajului injectează acești germeni în organism. De îndată ce începi să te simți rău, aruncă-ți periuța de dinți. Schimbarea periuței de dinți este adesea recomandată pacienților cu infecții bacteriene ale gâtului pentru a elimina răspândirea infecției și reinfectarea.
Dormi cu capul ridicat
Acest lucru ajută în câteva moduri. Când stai pe spate, crește presiunea asupra gâtului și această poziție poate exacerba durerea de gât. Dacă dormi cu capul sprijinit pe mai multe perne scapi de presiune și astfel te simți mai bine.
Când ar trebui să ajungi la medic
Faringita streptococică este o infecție bacteriană extrem de dureroasă, care poate apărea brusc. Din fericire, marea majoritate a infecțiilor bacteriene, inclusiv streptococul, răspund în general bine la tratamentul cu antibiotic. Deoarece durerile de gât pot avea atât de multe cauze, unele simptome trebuie evaluate de un medic. Acestea includ:
• Dureri în gât severe, prelungite sau recurente
• Dificultate la respirație, la înghițire sau la deschiderea gurii
• Dureri articulare, dureri de urechi sau un nod în gât
• Erupție cutanată sau febră peste 38°C
• Răgușeală care durează 2 săptămâni sau mai mult
• Pete albe în gât
• Sânge în salivă sau flegmă

Niciun comentariu

Nu ratați!