Ce să mănânci pentru a ameliora reumatismul
„Frigul, umezeala şi modificările de temperatură afectează mobilitatea articulaţiilor, creşte riscul inflamaţiilor şi intensifică durerile, care se vor resimţi în special la nivelul coloanei, şoldurilor şi genunchilor. Alimentaţia este unul dintre factorii care înrăutăţesc simptomele artritei şi este bine de ştiut de ce trebuie să se ferească suferinzii”, explică dr. Daniela Stan, medic de familie.
Printre semnele inflamației se numără roșeața, umflarea articulațiilor, senzația de căldură, rigiditatea și durerile articulare. Alte simptome pot include oboseala, febra, durerile de cap și scăderea apetitului. Inflamațiile cronice pot duce la pierderea mobilității articulațiilor și a funcției acestora.
„Makerii specifici inflamaţiei pot fi detectaţi în urma analizelor de sânge. Proteina C-reactivă este unul dintre makerii cei mai importanţi. Aceşti indicatori ai inflamaţiei ajută şi la prezicerea riscului de a dezvolta anumite tipuri de boli”, mai spune medicul.
Stresul, alimentația bogată în zaharuri, prăjiturile, sucurile sau mesele cu un dezechilibru în raportul între grăsimile omega-3 și omega-6, precum și lipsa unui somn odihnitor, contribuie la inflamațiile cronice.
Alimente antiinflamatoare
- Pește gras (somon, sardine, macrou) – bogat în acizi grași omega-3, care reduc inflamația.
- Ulei de măsline extravirgin – conține oleocantal, un compus cu efecte antiinflamatoare similare ibuprofenului.
- Fructe de pădure (afine, căpșuni, mure) – pline de antioxidanți și flavonoide care combat inflamația.
- Nuci și semințe (nuci, migdale, semințe de in, chia) – surse bune de omega-3 și vitamina E.
- Legume cu frunze verzi (spanac, kale, rucola) – bogate în vitamine și minerale antiinflamatoare.
- Turmeric și ghimbir – conțin compuși care reduc inflamația și durerea.
- Leguminoase (linte, năut, fasole) – conțin fibre și proteine cu efect antiinflamator.
Iată câteva alimente care trebuie evitate:
- Lactatele: Acestea conțin proteine care pot irita țesuturile din jurul articulațiilor, agravând simptomele artritei. Ca alternativă, poți consuma fasole, spanac sau boabe de soia.
- Carnea roșie: Deși este o sursă de fier și proteine, aceasta conține acizi grași Omega 6, care pot intensifica durerile articulare și inflamațiile.
- Legumele care cresc pe timp de noapte: Cartofii albi, roșiile, vinetele, ardeii roșii și ardeii iuți sunt alimente sănătoase, dar nu sunt recomandate persoanelor cu artrită, deoarece pot provoca inflamații suplimentare.
- Alimentele prăjite: Uleiurile folosite pentru prăjire, inclusiv cele vegetale, sunt bogate în Omega 6, care pot agrava simptomele artritei. Uleiul de măsline este o opțiune mai bună, având un conținut redus de Omega 6.
- Băuturile dulci: Sucurile naturale din fructe, chiar și cele care conțin zahăr natural, pot contribui la inflamații. Înlocuiește-le cu apă plată sau ceaiuri din plante și consumă sucuri diluate cu apă, cu excepția sucului de portocale.
Niciun comentariu