Când se udă roșiile pe vreme caniculara? Ce greșeli fac cei mai mulți dintre agricultori

0

Culturile agricole au de suferit din cauza temperaturilor crescute și a secetei. Pentru a preveni uscarea plantelor din grădină și din solar, este important să le udăm suficient de des, dar trebuie să ținem cont și de anumite detalii, dacă nu vrem să stricăm recolta. Când se pune apă la roșii și de ce nu trebuie să fie rece.
Cât de des se udă roșiile vara
Roșiile care au fost plantate în primăvară încep deja să aibă rod, în funcție de perioada în care s-a făcut sădirea și de locul în care au fost plantate. Indiferent că stau în solar sau în grădină, tomatele au nevoie de mai multă apă vara, mai ales atunci când temperaturile sunt ridicate.
Specialiștii în grădinărit recomandă ca, în perioadele de secetă, roșiile să fie udate zilnic. Irigarea se face dimineața devreme sau seara târziu, astfel încât să nu fie soare când udăm tomatele. Dacă sunt udate ziua, apa se evaporă imediat din sol și nu ajunge la rădăcina plantei. Roșiile pot fi afectate, iar acest lucru se va vedea pe frunze.
Este ideal să udăm roșiile seara, pentru că peste noapte, temperaturile sunt ceva mai scăzute, iar apa ajunge în sol și pătrunde bine în rădăcini. De asemenea, sunt recomandate sistemele de udare prin picurare, astfel încât apa să se infiltreze treptat în sol și să nu băltească.

De ce să nu uzi plantele cu apă rece
Un detaliu de care grădinarii cu experiență țin cont este că roșiile nu se udă cu apă rece, direct din fântână. Diferența prea mare de temperatură între apă, pe de-o parte, și mediul înconjurător și sol, pe de altă parte, face ca plantele să fie afectate dacă apa este prea rece.
Un truc de ajutor poate fi să scoți apa din fântănă cu câteva ore înainte și să o pui în butoaie sau găleți, pentru a se încălzi la soare, înainte de a o turna la rădăcina plantelor. Atunci când uzi roșiile sau alte legume, dacă folosești o găleată sau o stropitoare, pune apă doar la rădăcină, nu pe frunze, pentru că poți favoriza apariția ciupercilor.
Roșiile au nevoie să fie udate zilnic sau chiar de două ori pe zi, pentru ca pământul să nu se usuce în profunzime. Dacă substratul este prea uscat, legumele încep să se crape și să fie afectate de secetă. În ceea ce privește cantitatea de apă, se pune cam o găleată la 3-4 fire de roșii, în funcție de cât de uscat este solul.

udarea rosiilor

Niciun comentariu

Nu ratați!