Florile de albăstrele sunt folosite cu succes ca remedii naturale pentru mai multe afecțiuni, în uz intern, ca infuzii, decocturi sau tincturi, însă și în industria cosmetică, în uz extern, având proprietăți calmante și tonifiante. Să vedem ce proprietăți au aceste flori de albăstrele și cum se pot folosi, dar și ce contraindicații au.
Albăstrelele (Centaurea cyanus) sunt plante cu flori mici, albastre sau albastre-cenușii, care fac parte din familia Asteraceae. Sunt cultivate dar cresc și ca atare în diverse zone ale lumii și sunt folosite ca flori ornamentale, dar și în scopuri medicinale și cosmetice. Sunt adesea crescute în grădini pentru farmecul lor natural, dar și pentru a atrage albinele.
Florile de albăstrele au fost folosite încă din Antichitate în medicina tradițională pentru a trata diverse afecțiuni. Acestea conțin compuși activi precum flavonoidele, cum ar fi cianina și quercetina, care le conferă proprietăți antioxidante, antiinflamatoare și astringente.
De la înflorire, în luna iunie, și până în septembrie, dacă ai acces la spații verzi unde cresc albastrele, poți culege exclusiv florile albastre, fără boboci, tulpină, frunze sau rădăcini. Le poți lăsa la uscat pe ziare sau coli de hârtie, apoi le păstrezi în pungi de hârtie sau în saci de pânză. Sau le poți cumpăra gata ambalate din magazine naturiste sau din anumite farmacii.
Ce substanțe benefice se găsesc în albăstrele?
Efectele benefice se datorează substanțelor pe care aceste flori și derivatele din ele le conțin, cum ar fi tanin, flavonoide, săruri de potasiu, magneziu, mangan, cianină, cnicină și cicorină, antocianide și mucilagii.
Ce beneficii pot avea remediile cu albăstrele?
Infuziile de albăstrele au efect diuretic și în același timp antidiareic. Moderează secrețiile, ușurează ciatrizarea și stimulează strângerea și vindecarea țesuturilor, tratează eczeme, tăieturi, răceli, bronșite afecțiuni oculare, afecțiuni renale, ajută la combaterea cearcănelor și a iritațiilor în zona feței, calmează durerile de cap și ajută, se pare, și la creșterea cantității de lapte la femeile care alăptează În infuzii și combinații cu diverse alte plante au un gust fin, cu efect relaxant și calmant. Petalele sunt folosite atât în combinație cu ceai negru, cât și verde, de exemplu, având un gust delicat și o aromă ușor de recunoscut.
Sunt antioxidante și antiinflamatoare
Albăstrelele conțin compuși antioxidanți precum flavonoidele, care ajută la combaterea stresului oxidativ din organism. Unele cercetări sugerează că extractul de albăstrele are activitate antioxidantă semnificativă, protejând celulele împotriva daunelor oxidative.
Flavonoidele și alți compuși din albăstrele au și proprietăți antiinflamatoare. Un studiu a arătat că extractul de albăstrele reduce inflamația și durerea într-un model experimental de inflamație la șoareci. Aceste flori au efecte benefice asupra sănătății oculare, un studiu indicând că extractul de albăstrele poate reduce inflamația și iritația la nivelul ochilor, oferind un efect calmant.
Au proprietăți antimicrobiene
Albăstrelele au și proprietăți antimicrobiene, fiind de ajutor la combaterea anumitor infecții. Un studiu a arătat că extractul de albăstrele are activitate antimicrobiană împotriva unor bacterii patogene comune. Cercetări recente au indicat că extractul de acetat de etil al plantei cu concentrație 5 mg/mL a prezentat o activitate antibacteriană puternică față de bacteriile S. aureus (izolat alimentar), E. coli (izolat clinic), S. aureus (izolat clinic) și L.monocytogenes (izolat clinic).
Au efecte calmante și anxiolitice
Consumul de ceai de albăstrele poate avea efecte calmante și anxiolitice. Un studiu a constatat că suplimentele pe bază de albăstrele au redus semnificativ nivelurile de anxietate ale particioanților și au îmbunătățit starea de spirit în rândul persoanelor cu anxietate.
Tratează rănile
Dacă ești la plimbare în spații verzi și te tai întâmplător sau capeți zgârieturi și sunt albastrele prin preajmă, pune flori proaspete deasupra rănii. Le poți zdrobi înainte de asta, iar dacă ai la îndemână o batistă sau un șervețel poți încerca să faci cataplasme. Poți face asta, desigur, și după ce ai ajuns acasă, după ce le-ai cules. Vor calma sângerarea și vor da o senzație de răcorire.
Utile în constipație
Infuzia de albastrele poate fi de folos și în cazul problemelor digestive. O poți folosi în combinație cu frunze de afin împotriva diareei sau în combinație cu aloe împotriva constipației.
Cresc pofta de mâncare
Albăstrelele pot fi folosite și în cure de îngrășare, întrucât cresc pofta de mâncare. Se prepară un decoct din petale, folosind două linguri la un litru de apă. Se fierb împreună timp de zece minute, apoi se lasă la răcit și se strecoară. Lichidul se consumă câte puțin pe tot parcursul zilei, timp de cel puțin o săptămână.
Cum utilizezi albăstrele pentru a-ți îngriji pielea?
În industria cosmetică sunt folosite uleiuri, pulberi și extracte de albăstrele, ca atare sau adăugate în diverse creme și loțiuni. Produsele demachiante cu extract de albastrele au și un rol calmant. Pentru ochii obosiți au efect spălăturile cu decoct de albastrele, în timp ce pentru răceli și boli de rinichi sunt folosite infuziile. Au efect calmant, antiinflamator, emolient și hidratant.
Comprese pentru ochi
Compresele cu infuzie de albăstrele (folosită la temperatura camerei sau rece) diminuează și previn apariția ridurilor, calmează ochii iritați și regenerează pielea, care rămâne mai fină și catifelată în urma folosirii acestui tip de tratament natural.
Băi de aburi
Dacă obișnuiești să îți faci singură acasă băi de aburi pentru tratamente faciale, poți să folosești flori de albăstrele în apă, iar dacă preferi acțiune multiplă, adaugă și flori de mușețel și gălbenele. Poți adăuga și flori de lavandă sau tei, ajută la efectul de aromoterapie. Nu trebuie să expui pielea la aburi mai mult de 10 minute, timp suficient pentru deschiderea porilor, ca să îți fie mai ușor apoi să extragi punctele negre.
Infuzie
Albăstrelele sunt folosite adesea și în combinații cu alte plante. Împreună cu aloe, de exemplu, pulberea sau infuzia de albastrele poate calma diferite tipuri de eczeme. Când ai pielea uscată, poți aplica local infuzie de albastrele amestecată cu făină de in, apoi ungi zona cu ulei de măsline.
Cum prepari un ceai de albăstrele?
Pentru a face un ceai de albăstrele, pune la fiert 250 ml de apă într-un ibric, iar când dă în clocot pune aproximativ o lingură de albăstrele și oprește focul. Acoperă ibricul și lasă-l să stea timp de aproximativ 5-10 minute. Acest timp de infuzare permite eliberarea aromei și a proprietăților medicinale ale albăstrelelor în apă. După ce a trecut timpul de infuzare, strecoară ceaiul pentru a îndepărta florile de albăstrele. Poți îndulci ceaiul cu miere sau poți adăuga puțin suc de lămâie pentru un gust mai acrișor.
Contraindicații albăstrele
Iată câteva aspecte la care să fii atent dacă vrei să utilizezi remedii cu albăstrele:
Alergii
Persoanele alergice la polen trebuie să fie precaute când încearcă diverse tratamente pe bază de plante, inclusiv albăstrele. Persoanele care sunt alergice la plantele din familia Asteraceae ar putea experimenta, de asemenea, reacții alergice la albăstrele. Simptomele alergice pot include erupții cutanate, mâncărime, umflături sau dificultăți respiratorii.
Interacțiuni medicamentoase
Albăstrelele ar putea interacționa cu anumite medicamente, în special cu anticoagulantele (medicamentele care subțiază sângele). Aportul excesiv de albăstrele ar putea intensifica efectul acestor medicamente și ar putea crește riscul de sângerare. De asemenea, albăstrelele ar putea interacționa cu medicamentele sedative, crescând riscul de somnolență sau de depresie a sistemului nervos central.
Probleme gastrointestinale
Consumul excesiv de ceai de albăstrele ar putea provoca disconfort gastrointestinal, cum ar fi greața, vărsăturile, diareea sau crampele abdominale. Este important să nu se utilizeze cantități exagerate de albăstrele și să se respecte dozele recomandate.
Sarcină și alăptare
Pentru că nu există suficiente date pentru a stabili siguranța consumului de albăstrele în timpul sarcinii și alăptării, este recomandabil să se evite utilizarea lor în aceste perioade, deoarece pot exista riscuri potențiale pentru făt sau pentru nou-născutul alăptat.
Afecțiuni medicale preexistente
Persoanele care suferă de anumite boli, cum ar fi tulburările de coagulare a sângelui, hipertensiunea arterială sau afecțiunile renale, ar trebui să discute cu medicul curant înainte de a utiliza albăstrelele, pentu a se asigura că nu interacționează negativ cu aceste condiții.
În concluzie, albăstrelele au proprietăți care le pot face un remediu potrivit pentru mai multe afecțiuni și pot fi utilizate atât intern, sub formă de ceai ori tinctură sau extern, în băi ori sub formă de comprese. Dacă sunt folosite conform indicațiilor și se respectă dozele, remediile cu albăstrele sunt sigure pentru sănătate, însă anumite persoane trebuie să fie precaute în utilizare.
Deși multe persoane au impresia că remediile din plante sunt perfect sigure și în orice cantitate, acest lucru nu este adevărat: chiar dacă sunt naturale, pot interfera cu diverse medicamente sau acțiuni și deci pot face mai mult rău decât bine. De aceea, e indicat să se respecte instrucțiunile de pe ambalaje sau sfaturile fitoterapeutului, dacă acesta a recomandat remedii cu albăstrele. Mai ales pacienții cu diverse boli cronice care iau zilnic medicamente trebuie să ceară sfatul medicului înainte de a lua orice remedii din plante.
Niciun comentariu